Social
Meciul cu Sepsi al FCU Craiova, întrerupt din cauza scandărilor
Caz nemaiîntâlnit în Liga 1, arbitrul Andrei Chivulete a fluierat finalul meciului dintre Sepsi și FCU Craiova după doar 26 de minute, din cauza scandărilor xenofobe.
Meciul dintre OSK Sepsi și FC U Craiova programat pentru duminică după-amiază a fost oprit din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
Meciul se disputa la Sf. Gheorghe și nu păreau să fie probleme până la jumătatea primei reprize când arbitrul Andrei Chivulete a luat o decizie radicală. „Centralul a hotărât să întrerupă meciul, după ce suporterii clubului din Bănie au scandat împotriva maghiarilor. Astfel, cele două echipe au fost trimise la cabine, sub amenințarea că, dacă spiritele nu se calmează, partida riscă să fie oprită. Fanii olteni nu s-au liniștit și, după reluarea jocului, au recidivat, astfel că Andrei Chivulete a fluierat finalul”, a informat ProSport.
Pentru că regulamentele sunt clare în astfel de situații, rezultatul meciului va fi decis la comisii, care, vor lua, probabil, decizia acordării celor trei puncte, la „masa verde”, în favoarea lui Sepsi OSK.