Ultima oră
"Măsuri de sprijin pentru elevi și studenți", un nou proiect implementat de UCB Târgu Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu anunță începerea implementării proiectului „Măsuri de sprijin pentru elevi și studenți”. Acesta vizează asigurarea accesului egal la educație de calitate pentru cei care provin din grupuri defavorizate, persoane cu dizabilități și de etnie romă, prin facilitarea tranziției la studii universitare de licență, precum și prevenirea și combaterea abandonului universitar.
Desfășurat pe o perioadă de 36 luni, până la 30 noiembrie 2027, proiectul se adresează unui grup țintă format din 351 de persoane, dintre care, din 189 de elevi ISCED 3-4 proveniți din medii dezavantajate și absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor 2 ani școlari (care nu au promovat examenul de bacalaureat) și 162 de studenți ISCED 5-6, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani și domiciliul în regiunea mai puțin dezvoltată Sud-Vest Oltenia.
Cu o valoare totală de 7.949.115,27 lei, din care 7.790.132,96 lei finanțare asigurată din fonduri nerambursabile si 158.982,31 lei contribuție proprie a Universității ”Constantin Brâncuși”, proiectul urmărește îmbunătățirea nivelului de educație prin participarea la activitățile de sprijin a 351 de persoane (dintre care 36 sunt de etnie romă), asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la programele de studii universitare de licență în condiții de egalitate cu ceilalți și combaterea abandonului universitar în rândul studenților cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale.
"Beneficiile principale ale acestuia sunt reprezentate, în primul rând, de creșterea oportunităților de finalizare a învățământului universitar pentru 162 de studenți ai instituției noastre care provin din medii defavorizate/subreprezentate, sporirea șanselor de finalizare cu succes a învățământului preuniversitar și de promovare a examenului de Bacalaureat și, implicit, pentru admiterea la studii universitare de licență pentru 189 de elevi ce provin din medii defavorizate/subreprezentate. Accesibilizarea fizică și digitală a Universității ”Constantin Brâncuși”, precum și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale, astfel încât aceasta să dețină infrastructura și mecanismele necesare pentru a putea oferi programe educaționale de calitate studenților cu dizabilități constituie, de altfel, un beneficiu major al proiectului",transmit reprezentanții UCB Târgu Jiu.
Vizualizări: 176