Eveniment
Mașină lovită de autocar. Șofer grav rănit!
O persoană a fost grav rănită în urma unui accident rutier produs vineri dimineaţa, pe DN 7, la Balota, unde a avut loc o coliziune între un autoturism şi un autocar în care se aflau 21 de pasageri, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Persoana rănită este şoferul autoturismului implicat în accident, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Boişoara, care a rămas blocat în maşină în urma impactului şi a fost scos cu ajutorul echipajelor de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea şi ulterior transportat la UPU Sibiu.
"La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. În urma impactului a rezultat o victimă încarcerată în autoturism (un bărbat de 24 de ani din localitatea Boişoara). Pentru salvarea acestuia, s-au efectuat manevre de descarcerare. La scurt timp de la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, victima aflată în comă a fost extrasă din autoturism şi i s-au acordat îngrijiri medicale, de către paramedicii SMURD şi un medic din Hunedoara, aflat în trafic şi ulterior de către personalul medical sosit la locul intervenţiei. La scurt timp, acesta a fost transportat la UPU Sibiu", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Persoanele din autocar nu au fost rănite, însă un pasager a fost asistat medical la locul accidentului după ce a suferit un atac de panică.
Pe toată durata intervenţiei echipajelor medicale şi de poliţişti, traficul rutier a fost blocat.
În prezent, circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară normal.