Eveniment
Mașină acroșată de un moped
Un bărbat de 52 de ani, din comuna gorjeană Săulești, a sunat, joi, la poliție să anunțe că i-a fost lovit autoturismul parcat pe marginea drumului.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un moped pe DC Purcaru, din comuna Săulești, ar fi acroșat autoturismul bărbatului de 52 de ani, care se afla parcat în afara părții carosabile, după care și-ar fi continuat deplasarea.
De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 34 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.