Politică
Manta despre Planul de Restructurare: Termenele se vor decala automat!
Parlamentarii gorjeni sunt din ce în ce mai optimiști în ceea ce privește decalarea termenelor de închidere a capacităților de la Complexul Energetic Oltenia prevăzute în Planul de Restructurare. După Dan Vîlceanu, acum a venit rândul deputatului social democrat, Claudiu Manta, să anunțe că respectivele termene se vor decala automat. Manta spune că centralele pe gaze nu se pot face mai repede de cinci ani, iar la Iernut le-au trebuit șapte ani pentru a finaliza lucrările la centrala pe gaze.
„Planul de Restructurare se va schimba și trebuie să se schimbe. Sunt prevăzute în planul respectiv realizarea unor parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze. Eu am văzut ce înseamnă o centrală pe gaze pentru că am făcut o vizită alături de colegii mei din Comisia de Industrii la Iernut. Acolo este în fază finală construirea unei astfel de centrale iar cei din conducere au avansat termenul de decembrie pentru finalizarea lucrărilor. Le-a luat aproape șapte ani să finalizeze centrala aceea pe gaze care este una modernă cu emisii reduse. Am discutat cu specialiștii și, în cel mai bun caz dacă lucrurile merg perfect, în mai puțin de cinci ani nu se poate construi o astfel de instalație. De asta vă spun că eu când mă uit și văd că sunt două centrale pe gaze și noi nu am făcut nimic în afară de niște hârtii și de niște SPV-uri care consumă din banii companiei. Eu cred că termenele din Planul de Restructurare se decalează automat”, a declarat Manta.