Politică

Maioreanu explică de ce Strategia Energetică trebuie votată în Parlament

Fostul secretar de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, susține că evoluția domeniului energetic românesc devine tot mai complicată și că sunt probleme pe întreg circuitul – de la producător până la consumatorul final.

“Din această perspectivă, dar și pentru a veni în sprijinul companiilor energetice, am propus colegilor mei parlamentari din județul Gorj o modificare a Legii 123/2012 - Legea energiei și a gazelor naturale. Am propus ca Strategia Energetică a României să devină lege aprobată de Parlament”, a transmis Andrei Maioreanu.

Până în acest moment, Strategia Energetică se adoptă prin Hotărâre a Guvernului. “Mutând nivelul aprobării de la Guvern la Parlament, Strategia Energetică va deveni o lege independentă de culoarea politică a oricărui executiv. Va fi mai puternică și mai greu de modificat în funcție de interesele partidelor politice”, a explicat fostul secretar de stat.

Acesta a coordonat acum câțiva ani un grup de lucru format din experți ai ministerului, din companii, din mediul universitar, din mediul academic etc, grup care a realizat o Strategie energetică pentru perioada 2019-2030, cu perspectiva anului 2050.

“Am definit în strategie și obiectivele operaționale, și proiectele de investiții necesare pentru a dezvolta domeniul energetic românesc. Conform regulilor europene, fiecare stat-membru a avut obigația să realizeze un Plan Național Integrat Energie Schimbări Climatice – PNIESC 2020-2030. Aceste planuri se bazează pe strategiile energetice, nu le înlocuiesc. Fiecare țară își știe resursele și capacitatea de a crește și îmbunătăți domeniul său energetic și fiecare țară are propriul ritm de realizare a obiectivelor asumate la nivel european. Suntem țări diferite, suntem la nivele de dezvoltare diferite, iar criza energetică a demonstrat încă o dată că realitatea integrată europeană este validă doar dacă statele sunt coerente și au grijă de propriile resurse”, a mai explicat Maioreanu.

Social-democratul mai spune că avem resurse, avem energeticieni de foarte bună calitate, avem manageri de companii buni, este momentul să așezăm lucrurile pe un suport serios de care toți au nevoie. 

 

Vizualizări: 1,273

Alte articole din Politică:

Citește și: