Ultima oră
Mâine va fi mai cald ca astăzi
Temperaturile de astăzi vi se par insuportabile? Ei bine, mâine va fi mai cald, cu două grade chiar.
“Luni, 17 iulie, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37-39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade”, transmit meteorologii.
Temperaturile maxime de astăzi se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Un sfat general este acela să ai tot timpul sticla de apă lângă tine și să îți faci un obicei din a te hidrata, chiar dacă nu îți este sete.
În plus, este să porți haine deschise la culoare, lejere și din materiale prin care corpul tău să poată elimina mai ușor căldura. Țesăturile naturale, cum ar fi bumbacul, inul și mătasea, sunt unele din cele mai bune alegeri pentru vară. Totodată, chiar dacă primul instinct este să porți cât mai puține materiale pe tine, nu este o idee bună să ieși în bătaia soarelui cu porțiuni mari de piele descoperită. Acest lucru poate duce la insolație și la roșeața pielii.