Social
Lovită cu un cuțit și bătută de propriul fiu
Un gorjean din Slivilești, care în urmă cu cinci ani a lovit-o pe mama sa cu un cuțit și a bătut-o, și-a primit pedeapsa. Acesta va sta mai bine de doi ani în spatele gratiilor.
Fapta a avut loc în 5 iulie 2017, în jurul orei 16.00. În urma unor certuri, acesta, beat fiind, i-a scos afară din curte pe părinții săi. ”În timp ce se aflau la poartă, inculpatul a venit la aceştia şi, cu un cuţit ce îl avea asupra sa, a lovit persoana vătămată în zona pubiană, provocându-i o rană deschisă sângerândă, după care a doborât-o la pământ şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului. După ce a lovit persoana vătămată, inculpatul a intrat în curte, iar persoana vătămată şi soţul ei au rămas la poarta locuinţei, până când au revenit fiica şi ginerele lor”, se arată în hotărârea Judecătoriei Motru.
Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Motru, unde a primit îngrijiri medicale. În urma loviturilor primite, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale. Totodată, femeia a fost internată în Spitalul Municipal Motru, pe Secţia Chirurgie, în perioada 6-10 iulie a acelui an.
Conform anchetatorilor, acesta locuiește cu familia sa în aceeași curte unde au locuința părinții săi. Neînțelegerile dintre ei sunt unele mai vechi, generate de faptul că părinții săi, printr-un contract de vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii, au înstrăinat fiicei lor casa în care locuiesc şi terenul aferent.
Din momentul întocmirii acelui contract, între ei au existat numeroase conflicte, în special în perioadele în sora sa mergea la părinți să le dea o mână de ajutor. De altfel, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de acesta, între părţi s-au purtat mai multe litigii legate de dreptul de proprietate asupra unor imobile terenuri şi case de locuit.
Fapta a fost săvârșită de acesta în cursul termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni al suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi patru luni închisoare, aplicată printr-o sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă definitivă în 2015.
Pentru că și-a bătut mama și a înțepat-o cu cuțitul, magistrații i-au aplicat o pedeapsă de 1 an de închisoare. Însă, această pedeapsa a fost cumulată cu cea primită anterior, pentru care magistrații dispuseseră suspendarea executării. Astfel, acesta va urma să execute pedeapsa de 2 ani şi patru luni de închisoare.
Magistrații au mai dispus ca acesta să plătească daune morale mamei sale în cuantum de 10.000 lei, dar și să achite 1071 lei Spitalului Motru, 1163 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, precum și 1500 lei mamei sale, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Hotărârea pronunțată luni, 11 iulie, de Judecătoria Motru poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.