Actualitate
Locomotivele CE Oltenia intră în reparații
CE Oltenia organizează o licitație deschisă pentru contractarea unei societăți care să reparare și să efectueze lucrări de întreținere la locomotivele societății. Pentru aceste servicii, compania energetică a alocat aproape o jumătate de milion de lei.
”Reparația sau înlocuirea subansamblurilor locomotivelor RR LDE 2100 CP, conform nomenclatoarelor de reparație la caietul de sarcini”, au precizat reprezentanții CE Oltenia în anunțul de achiziție.
CE Oltenia va încheia un contract care se va derula pe o perioadă de 6 luni. Firmele interesate pot depune oferte la licitația deschisă până în data de 12 septembrie, pe platforma națională de achiziții. Reparațiile capitale la locomotivele CE Oltenia vor trebui efectuate la sediul prestatorului.