Social

Localnicii din Turburea, pensionați mai devreme

Comuna gorjeană Turburea ar putea fi adăugată pe lista localităților în care localnicii beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare, cu doi ani, din cauza poluării. Apropierea de termocentrala din Turceni ar determina o astfel de decizie.

Trei localități urmează să se adauge listei deja existente a celor care dau posibilitatea persoanelor ce au locuit acolo cel puțin trei decenii să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, dat fiind nivelul poluării de acolo, potrivit unui proiect de lege ce a primit azi propunere de adoptare la Camera Deputaților, ce, în acest caz, va da votul decisiv din Parlament.

“Proiectul de lege ce va ajunge, cel mai probabil, curând la votul decisiv al deputaților va adăuga alte trei localități la lista celor poluate, locuitorii acestora și cei din apropierea lor (cei de pe o rază de opt kilometri) putând să iasă la pensie cu doi ani mai repede, fără să sufere penalizări.

Mai exact, locuitorilor aflați deja pe lista ce permite reducerea vârstei de pensionare din cauza mediului poluat în care au trăit peste 30 de ani li se vor alătura și cei din Turburea, judeţul Gorj, din Borsec, judeţul Harghita, și cei din Grinţieş, judeţul Neamţ”, scrie avocatnet.ro.

Legea pensiilor (263/2010) prevede că cei ce au locuit multă vreme în anumite zone poluate pot să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, fără a li se aplica penalizările ce, în mod normal, se aplică în situația pensiei anticipate parțiale. În cazul pensionării anticipate parțiale se aplică o scădere procentuală a cuantumului pensiei.

Extinderea listei localităților poluate este necesară, potrivit parlamentarilor, deoarece în comuna Grinţieş este cel mai mare zăcământ de uraniu din întreaga ţară, exploatat până în anii 2000, iar în localitatea Borsec a funcționat, ani la rând, mina cu același nume, iar din cauza activității de extracție, preparare și ardere a cărbunelui, oamenii din zonă au fost expuși noxelor și pulberilor cu efect nociv asupra organismului.

Din județul Gorj mai beneficiază de prevederile legii locuitorii din Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turceni şi Urdari.

 

Vizualizări: 3,793

Alte articole din Social:

Citește și: