S-a așternut tăcerea peste drama care caracterizează învățământul actual românesc. Nimeni nu mai vociferează nimic despre deciziile luate, regulile (fără fundament) impuse. Totul merge conform planului: să ne facem că mergem la serviciu, să ne facem că (mai) producem carte, să ne prefacem că elevii noștri, deși alternează modalitatea de învățare (pe scenarii), se pregătesc pentru examene - care, evident, se vor susține, nu pot rămâne facultățile fără finanțarea de bază. 

Accentul (dacă putem să-i spunem așa) cade pe clasele terminale. Sunt ei singurii elevi ai școlii românești? Și dacă da, ei nu sunt privați de suflul competiției (redusă, ce-i drept!). Dar ce facem cu ceilalți? Le subminăm spiritul competitiv, reducându-l la limita 1-10, aceea din catalog. 
Olimpiadele, concursurile școlare sunt cele care trasează bariere și deschid limite. De la ele pleacă performanța si doar prin intermediul lor se obține. Nu ne putem limita la promovare, la un 10 subiectiv sau adaptat nivelului de la clasă. Concursurile scot atât dascălul, dar mai ales elevul, din zona de confort, din perimetrul banalului și motivează spre mai mult, spre mai bine. 

Plecând de la definiția literală a termenului, competiția este o “formă de interacțiune psiho-socială mutuală, constând în rivalitatea sau concurența dintre două sau mai multe persoane, pentru atingerea unui scop - poate fi orientată, prin educare, spre cooperare”, îi distingem beneficiile, astăzi absente. Și tot prin prisma definiției, aflăm, mai cu seamă, dezavantajele acesteia: lipsa unei mize, specula. Aici e momentul în care haina modestiei, a mediocrității devine un trend, ni se pare că ne șade bine cu ea și că, de ce s-o dăm jos?, e și ușoară, și agreată. 

Omul de rând, părintele, bunicul, spectatorul nu sesizează că învățământul a fost scos din paradigmă, dar dascălul privește cu tristețe cum i se reduc posibilitățile. Vede, conștientizează și cu greu admite că asta i se potrivește unei Românii educate: că i s-au redus masiv șansele de a creiona profesioniști, de a ajuta elevi să-și găsească calea - și nu un job, de a găsi comori ascunse - căci (doar) competiția naște adevărate valori. 

Costul oportunității nu trebuie să caracterizeze sau, mai rău, să inlocuiască creativitatea!