Actualitate

Liderii sindicali știau de o lună și jumătate că se închide termocentrala Turceni - DOCUMENT

Liderii federațiilor sindicale din Complexul Energetic Oltenia știau încă de la jumătatea lunii februarie că planul de restructurare ajustat prevede închiderea tuturor grupurilor pe cărbune de la Turceni. 

Chiar ei au vehiculat atunci informația într-un comunicat de presă. „Există în momentul actual suspiciunea că anumiți funcționari cu rang de directori din Ministerul Energiei, dar și unii membri ai Directoratului companiei, nu sunt demni de statutul pe care îl au, făcând lobby pentru notificarea Comisiei Europene, în vederea reducerii la 3 a grupurilor funcționale pe cărbune, având ca rezultat restructurarea unui număr de 7500 salariați, proveniți din zona Turceni, Motru, Jilț, Mehedinți și Craiova până în 2025“, au transmis federațiile sindicale într-un comunicat de presă.

În varianta dură, care se vehicula atunci pe surse, ar fi rămas doar trei grupuri la Rovinari. Până la urmă, au rămas doar două în planul ajustat.

Ce au făcut liderii sindicali în februarie? Au dat fuga până la ministrul Virgil Popescu, acesta le-a spus că nu este nimic adevărat, așa că oamenii s-au întors liniștiți acasă. De altfel, ministru le-a spus și acum două zile că nu e adevărat, că e o vrăjeală livrată Comisiei Europene, ca să poată da guvernul ajutorul de restructurare și în acest an. 

Să nu ne plângem, că toți preferăm să ni se spună o minciună frumoasă, decât un adevăr dureros. La acea vreme, liderii sindicali avertizau că “există riscul izbucnirii unor conflicte spontane datorită tensiunilor din rândul salariaţilor, conflicte care pot degenera până la întreruperea activităţii”. Dacă numai un zvon i-a făcut să fie așa de amenințători atunci, vă dați seama cum vor reacționa acum, când lucrurile sunt clare?

Vizualizări: 5,607

Alte articole din Actualitate:

Citește și: