Actualitate

Liderii sindicali, primii la pensie

Legea 197/2021 aduce pensionarea minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia, trecuți de 52 de ani. Beneficiază și mulți lideri sindicali, care au lucrat în producție.

Minerii au avut o organizare sindicală cu lideri de la grupă sindicală până la cei de la nivel de cariere. Printre primii pensionați pe Legea 197 au fost Nicu Bunoaica de la Lupoaia și Ion Popescu de la Jilț Sud, dar au fost alții pensionați înaintea lor, pe legea veche.

Aproape toți liderii îndeplinesc condițiile de pensionare în următorii doi ani, adică înainte de finalizarea programului de restructurare, care înseamnă închiderea sau trecerea în rezervă a tot ceea ce înseamnă cărbune până la 31 decembrie 2025.

Vasile Tivig spune că va avea condițiile în septembrie și nici nu se gândește să nu depună dosarul, acesta fiind unul dintre liderii prezenți la proteste.

În afară de Jan Popescu de la SMEO și Alin Munteanu de la Cartel Alfa, nu prea mai sunt lideri sindicali care să nu se pensioneaze în anii următori. Interesant este că, deși pensionați, rămân lideri sindicali. Salariații știu mai bine dacă se simt reprezentați sau nu.

Vizualizări: 3,032

Alte articole din Actualitate:

Citește și: