Actualitate

Liderii sindicali din CE Oltenia, chemați luni la negocieri

Administrația Complexului Energetic Oltenia a invitat luni sindicatele pentru ultimele negocieri legate de salarii. Negocierea va începe la ora 11.00, la sediul Diviziei Miniere.

Nu se așteaptă negocieri tensionate, deoarece guvernul și-a dat deja acceptul să fie menținut același fond de salarii ca și anul trecut, deși vor fi la finalul anului cu peste o mie de salariați mai puțin.

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieși aprobat miercuri în ședința de guvern, CE Oltenia va mai rămâne la finalul anului cu 11.299 de salariați, reducerea fiind de peste 1.300 față de anul trecut.

Nu este clar ce formulă au găsit părțile pentru a majora veniturie, fără să încalce reglementările în vigoare, potrivit cărora nu pot fi crescute salariile la companiile aflate pe pierdere. 

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, spunea zilele trecute la o emisiune că societatea CE Oltenia produce din ce în ce mai puțin, astfel că se teme de timpurile în care nu vor mai putea fi plătite salariile. “În momentul în care ai venituri mai puține și ai același fond de salarii, poți să comentezi?”, a spus Pîrvulescu.

Vizualizări: 4,778

Alte articole din Actualitate:

Citește și: