Actualitate

Liderii minerilor spun că mulțumirile nu țin de foame

Minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia vor creșteri salariale în acest an, că de mulțumiri au podul plin.

Cei peste opt mii de salariați au veniturile reduse, atât prin pierderea voucherului de vacanță care era anul trecut de trei mii de lei, cât și prin faptul că nu se mai lucrează în regim de șapte zile pe săptămână.

Cu toate că deficitul de personal este de mii de posturi, salariații care mai sunt se străduiesc să facă față solicitărilor. 

“Sper că se vor obține niște măriri de salariu. Vor fi niște negocieri și, de altfel, cum s-a întâmplat în anii trecuți, am reușit să obținem niște măriri și sunt convins că vom obține și anul acesta. Vom avea o întâlnire și cu domnul ministru pe tema asta și îi vom aduce aminte că a ieșit și ne-a mulțumit public că am salvat sistemul energetic național. O să-i transmitem că mulțumirile nu ne țin de foame și, atunci, e normal ca să primim și o bonificație”, a spus Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

Complexul Energetic Oltenia nu pare dispus să ofere majorări salariale importante în acest an, dar negocierile abia urmează.

Vizualizări: 2,168

Alte articole din Actualitate:

Citește și: