Actualitate

Lider: Trebuie să găsim variante pentru a nu face concedieri

Alin Munteanu, liderul Cartel Alfa Gorj, speră să nu se ajungă la concedieri în rândul salariaților Complexului Energetic Oltenia.

Cei mai expuși sunt salariații de la birouri. Ponderea TESA în totalul personalului era de 13% la începutul anului. Între timp s-au pensionat peste o mie de salariați din producție și doar câțiva de la birouri. Iar pensionările din producție continuă, pentru că vârsta de pensionare a fost redusă la 52 de ani.

“De săptămâna viitoare, o să avem din nou întâlniri legate de programul pentru viitor, să vedem ce vom face, pentru că nu sunt foarte mulți oameni în aparatul TESA care să iasă la pensie. Sperăm să nu fie probleme. Trebuie să găsim variante pentru a nu face concedieri. Nici nu s-a discutat despre concedieri”, a spus Alin Munteanu la Radio Infinit.

Liderul sindical se așteaptă la o reorganizare: “Săptămâna viitoare, vom discuta mai multe aspecte despre o reorganizare a aparatului TESA, ținând cont și de ordonanța de urgență a guvernului, care se pare că se va da, legat de aparatul bugetar, care, probabil, o să ne prindă și pe noi. Atunci, probabil, se va face o reorganizare a aparatului TESA. Va fi pusă în aplicare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial ordonanța de urgență a guvernului. Până atunci, se vor face doar discuții”.

Sunt și angajați TESA care au lucrat cândva în produție și au beneficiat de grupă. Compania mai are în jur de 9.900 de salariați.

 

Vizualizări: 2,326

Alte articole din Actualitate:

Citește și: