Actualitate
Lider: Joi aflăm economia la fondul de salarii
Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, a spus că joi va avea loc ședința comisiei mixte administrație - sindicate din Complexul Energetic Oltenia, în care va fi discutată economia la fondul de salarii.
"E bine să știm, ca să vadă fiecare ce cheltuieli face cu ocazia sărbătorilor de iarnă", a spus Jan Popescu.
Până atunci, cei peste nouă mii de salariați ai CE Oltenia așteaptă prima de final de an, de 3000 de lei brut, care ar trebui să fie virată pe carduri mâine.
Liderii de sindicat nu au încă un răspuns legat de drepturile salariaților de anul viitor, care vor fi afectate de ordonanța austerității, dacă nu va fi aprobat un memorandum pentru exceptarea CE Oltenia.