Ultima oră
Licitație pentru extinderea Spitalului Județean din Târgu Jiu
Consiliul Județean Gorj a demarat licitația pentru extinderea, modernizarea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. E vorba, mai exact, de clădirea situată pe strada Progresului.
Valoarea estimată a lucrărilor se apropie de trei milioane de lei.
“Se propune Reabilitarea, modernizarea, extinderea (2S+P+8E+9R+heliport), dotarea și relocarea anexelor - Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, str. Progresului nr. 18, județul Gorj, prin execuția următoarelor lucrări: Pentru clădirea existentă Corp C2 – Spital - regim de înălțime S+P+5E + 6E parțial, Sc = 1.525 mp, Scd = 10.675 mp, H max = 22,5 m, se propune construirea unei scări metalice de evacuare, exterioară, alipită de clădire, necesară conform reglementărilor legale aflate în vigoare și montarea unui ascensor exterior pentru asigurarea circuitelor funcționale aferente secțiilor medicale. Acest ansamblu va avea structura de rezistenta de tipul cadrelor, independentă de cea a spitalului existent iar fundația de tip radier general va fi amplasată prin prevederea unui rost de tasare seismic”, se arată în caietul de sarcini.
Durata contractului va fi de 40 de luni. Ofertele vor fi deschise pe 19 decembrie.