Eveniment

Lichid inflamabil aprins, aruncat pe o fată de 13 ani

O fată în vârstă de 13 ani a fost rănită, duminică, 23 ianuarie, după ce un recipient cu lichid inflamabil aprins a fost aruncat dintr-un autoturism, în localitatea argeşeană Priboieni. Persoanele care se aflau în mașină sunt cercetate penal pentru vătămare corporală din culpă.

„În seara zilei de 23 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 (de către o persoană - n.r.) cu privire la faptul că fiica sa, de 13 ani, ar fi suferit arsuri, după ce persoane necunoscute, care se deplasau cu un autoturism, ar fi aruncat un recipient cu lichid inflamabil aprins în direcţia acesteia. Minorei i-au fost acordate îngrijiri medicale, stabilindu-se că prezintă leziuni superficiale de arsuri, la nivelul membrelor inferioare”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

După verificarea tuturor aspectelor privind modul în care s-ar fi petrecut evenimentul, s-a stabilit că pe traseul de deplasare al minorei dinspre şi către domiciliu a trecut o singură maşină, ai cărei ocupanţi au fost identificaţi şi audiaţi. De asemenea, după cercetarea locului faptei nu au rezultat elemente care să susţină o acţiune intenţionată.

„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, precizează IPJ Argeş.

 

Vizualizări: 2,974

Alte articole din Eveniment:

Citește și: