Politică

Liberalii modifică legea să candideze Iohannis la Senat

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a confirmat la Digi 24, că PNL a depus un proiect de lege prin care i se va permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida pentru o funcție aleasă în Parlamentul României.

 

Declarația senatorului vine după mai multe zile în care liberalii au vehiculat acest scenariu care îi va permite președintelui Klaus Iohannis să candideze pentru un post de senator pe listele PNL.

 

„Informația momentului este că Partidul Național Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că președintele în funcție, aflat în ultimele trei luni de mandat, poate candida ca și independent pe lista unui partid sau unei alianțe. Este o propunere legislativă care practic îi consacră dreptul președintelui care își încheie mandatul odată cu actualul Parlament, dacă dorește să-și poată continua cariera politică, și rezolvă o problemă. Dacă mă întrebați de ce acum, e pentru că în ultimii 20 de ani alegerile parlamentare nu s-au mai suprapus cu alegerile prezidențiale și noi ne dorim ca președintele, dacă își dorește, să candideze”, a explicat Daniel Fenechiu.

 

Liberalul a precizat că este nevoie de votul coaliției pentru a trece această modificare a legii.

 

„Această propunere legislativă va trece în situația în care coaliția va fi de acord. Partidul Național Liberal, în momentul de față, nu are o majoritate absolută în Parlamentul României. Dar ceea ce facem este un act de justiție, pentru că, peste 20 de ani, de exemplu, putem fi într-o altă situație. Dacă mandatul președintelui va fi redus la 4 ani de zile, din fiecare patru în patru ani, ne vom găsi în această situație.”, a mai declarat liberalul.

Vizualizări: 620

Alte articole din Politică:

Citește și: