S-a născut pe 6 august 1932 și, după 90 de ani, a revenit, ca în fiecare an, pe meleagurile natale din județul Gorj, pentru a împărtăși cu oamenii locului tot ce a adunat de-a lungul vieții.

Între coperțile cărților “Confesiuni în alb și negru”, “La răspântie de drumuri...” și “Omul care sfințește locul” găsim nu doar o poveste de viață, ci o poveste a locurilor și oamenilor care au influențat viața scriitorului Vasile Pătrășcoiu.

Totul începe cu copilăria din comuna Schela, o zonă cu profunde semnificații istorice, de unde se trage și cunoscutul Dincă Schileru.

Vasile Pătrășcoiu și-a scris cărțile într-un limbaj extrem de simplu și de accesibil, astfel că povestea copilăriei lui, care este povestea copilăriei unei generații de acum aproape un secol, poate fi citită și înțelească chiar și de către cei mici, pe care astăzi cu greu îi putem desprinde de telefoane și tablete.

Copiii din alte vremuri erau de mici obișnuiți cu munca, cu mânatul porcilor și rațelor la apă, cu căratul lemnelor pentru foc. Bineînțeles, nu lipseau șotiile, care erau la ordinea zilei. Aflați din paginile cărții cum era școala atunci, cum elevii își respectau dascălii și chiar aveau o oarecare teamă față de unii dintre ei, dar rezultatul era că de pe băncile școlii ieșeau oameni cu carte.

Vasile Pătrășcoiu a prins războiul, dar și începuturile comunismului în România și spune în carte povestea profesorului arestat, pentru că a întrebat la o întrunire: Unde este portretul regelui?

Aflăm din carte și cum “dușmanii poporului”, adică tinerii care proveneau din familii înstărite, nu aveau voie să profeseze la un anumit nivel și nu aveau acces la posturi de șefi. Și povestea se întinde până în zilele noastre, chiar până în perioada Covid, care le-a luat pensionarilor din Baia Mare, acolo unde scriitorul nostru locuiește în prezent, dreptul de a socializa din când în când la cluburile vârstnicilor.

Povestea lui Vasile Pătrășcoiu este nu doar a unui om, ci a unor locuri și a unor epoci. Autorul a început școala la Sâmbotin, în satul natal, a continuat la Liceul Comercial din Târgu Jiu, după care a început Seminarul Sf. Nicolae din Rm. Vâlcea. În urma reformei din 1948, seminarul s-a desființat și, după multe peripeții, a ajuns elev la Școala Tehnică Medie de Cărbuni din Lupeni, devenind tehnician miner. A lucrat la Exploatarea Minieră Lonea, a jucat volei la Dinamo, iar după armată a lucrat ca maistru minier la Trustul Aurului Brad. În anul 1958 a plecat să muncească la Exploatarea Minieră Baia Sprie și de aici la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Maramureș. După ieșirea la pensie, s-a dedicat unei noi pasiuni - apicultura.