Eveniment
La volan după un litru de țuică
Un bărbat din Motru a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare după ce s-a urcat beat la volan.
Fapta s-a petrecut în octombrie anul trecut, când bărbatul făcea țuică la cazan. Estimează că a băut un litru de țuică și ceva vin în cursul zilei, iar pe la ora 17.10 s-a urcat la volan.
Polițiștii care l-au tras pe dreapta și-au dat seama imediat că este beat. “Pentru că emana halenă de alcool, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 17,23, rezultând o valoare de 1,68 mg/l a concentraţiei de vapori de alcool pur în aerul expirat de acesta. Ulterior s-a procedat la conducerea inculpatului către Spitalul Municipal Motru, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, fapt realizat la orele 17,50 şi 18,50. Analiza toxicologică a mostrelor biologice a relevat cantităţile de 4,25 g %o şi 3,85 g %o, alcool pur în sângele inculpatului, fapta sa constituind astfel infracţiune. Fiind audiat inculpatul a recunoscut consumul de alcool şi a regretat fapta săvârşită”, se arată în documentul de la instanță.
Sentința Judecătoriei Motru din 6 iulie nu este definitivă.