Politică
“La USR trebuie să cadă niște capete!”

“Trebuie să cadă niște capete, nu putem continua în acest fel” este declarația făcută de Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, după ce lideri ai USR i-au retras susținerea și au încercat să o înlăture de la șefia organizației.
Declarațiile au fost făcute de aceasta la o emisiune la Antena3 CNN, fiind întrebată dacă crede că a existat „un ordin de undeva să se schimbe candidatul în timpul competiţiei”,
„Daţi-mi voie să mă gândesc că este posibil absolut orice. (...) Eu ştiu că aceşti colegi care reprezintă o minoritate au făcut foarte mult rău USR-ului, pentru că USR-ul este format din peste 20.000 de membri care sunt uniţi de aceleaşi valori şi aceleaşi principii şi pe care eu îi apreciez, eu îi iubesc foarte mult.
(…)
Este o normalitate, pentru că ar vicia procesul electoral. Şi să nu uităm că decizia Curţii Constituţionale de anul trecut exact asta spunea că s-au anulat din cauză că a fost viciat procesul electoral prin păcălirea alegătorilor. Şi practic puteau să facă lucrul acesta. Nu înţeleg de ce atâta circ, nu înţeleg de ce atâta ură. Puteau să facă lucrul acesta înainte de a-mi depune candidatura, nu să fie în spatele meu, cu semnăturile strânse, să strângem semnături şi apoi să vină... Daţi-mi voie să cred că ei puneau la cale asta încă de la anularea alegerilor de anul trecut. Şi asta am simţit-o”, a spus Lasconi.
Vizualizări: 1,381