Politică
Kelemen Hunor nu-și dă pantalonii jos la negocierile cu Cîțu
”Nu este posibil să stăm noi cu pantalonii daţi jos, până la genunchi, şi să aşteptăm poştaşul zâmbind în fiecare lună”, a spus liderul UDMR, Kelemen Hunor, după ce PNL i-a cerut Ministerul Dezvoltării la negocierile de vineri.
Florin Cîțu încearcă aproape cu disperare să obțină un minister important pentru Dan Vîlceanu, în eventualitatea că PNL nu poate obține Ministerul Finanțelor sau Ministerul Transporturilor.
Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR au ajuns la un impas vineri, 19 noiembrie, după ce liberalii ar fi cerut Ministerul Dezvoltării, care în prezent este deţinut de cei de la UDMR, au declarat surse politice. Kelemen Hunor a transmis că, dacă partidul său nu îşi va păstra portofoliile din actuala construcţie, atunci se va retrage din această coaliţie.
Liberalii au insistat în negocieri să aibă un minister important legat de finanţe, în condiţiile în care PSD va prelua Finanţele Publice. Florin Cîţu a transmis încă de joi că nu este de acord ca PNL să nu dea ministrul de Finanţe.
Astăzi, PNL a avansat ideea de a prelua Ministerul Dezvoltării Regionale, cei de la UDMR, care deţin în prezent portofoliul, afirmând că nu sunt de acord şi că, dacă nu vor avea aceleaşi ministere în viitorul Guvern, se vor retrage din această construcţie politică.
PNL mai vrea şi Ministerul Transporturilor, minister dorit şi de cei de la PSD. Nemulţumirile liberalilor privind negocierile pe minister au început încă de joi.