Ultima oră
Juniorii D și E CSM Târgu Jiu au încheiat cu victorii Campionatul Județean
În ultima din Campionatul Județean, Juniorii D CSM Târgu Jiu 2 au obținut o victorie categorică cu LPS Târgu Jiu. Juniori pregătiți de Mario Găman și Bobi Staicu au dominat meciul fără probleme și au încheiat partida fără să primească gol. ”Joc bun făcut de băieții noștri, care cresc frumos de la meci la meci”, a declarat la finalul partidei, antrenorul Bobi Staicu, mulțumit de evoluția elevilor săi în ultima rundă a campionatului.
Pentru CSM Târgu Jiu au marcat: Denis Rîcu 2g, Mario Pană 2g, Ianis Fîciu 2g, Andrei Dinu 2g, Sebi Nicolcescu 1g, Casian Schinteie 1g, Mattia Iordaiche 1g.
LOT CSM TÂRGU JIU 2012: Mihnea Anghel, Eduard Belgiu, Denis Ciulavu, Nicolas Chirțibuș, Jayden Covercă, Rareș Dănescu, Rareș Dobre, Ianis Fîciu, Raul Grindeanu, Mihai Iordache, David Neamțu, Alexandru Neferu, Sebastian Nicolcescu, Mario Pană, Radu Popescu, Denis Rîcu, Casian Schinteie, Sebastian Stoenescu, Robert Țacu, Alberto Iriza, Rareș Luță, Codrin Cinciulescu, Andrei Dinu, Rareș Motorga, Patrick Voicu, Mattia Iordaiche. Antrenori: Mario Găman și Bobi Staicu.
Chiar dacă s-a disputat ultima etapă din Campionatul Județean la nivelul juniorilor D, este posibil ca juniorii D de la CSM Târgu Jiu să mai dispute două partide din campionat, amânate.
Și Juniorii E CSM Târgu Jiu au încheiat sezonul cu o victorie. Băieții pregătiți de Adrian Popescu s-au impus, la limită, în fața grupei similare de la AS DT Pro Junior Baia de Fier. Meciul a fost unul spectaculos, cu goluri multe, echilibrat, dar cu un plus pentru juniorii CSM, care au gestionat mai bine finalul de meci.
Pentru CSM Târgu Jiu au marcat: Raul Grindeanu 2g, Ionuț Popescu 2g, Alexandru Găman 1g.
Adrian Popescu, antrenor Juniori E CSM Târgu Jiu: „Am disputat și ultima etapă din acest campionat. Mă bucur că elevii mei au încheiat sezonul cu o victorie. Am tras și câteva concluzii după acest campionat. A fost un an bun pentru copiii CSM Târgu Jiu, cu meciuri foarte bune, dacă ținem cont că în componența echipei am avut copii care au fost la început de drum, o mare parte dintre băieți au fost începatori, dar care, după părerea mea sunt în continuă creștere pe plan sportiv. Am avut în acest campionat și meciuri mai puțin reușite, dar este normal ca la vârsta lor să aibă fluctuații în timpul meciurilor. Important este că ei au vrut să învețe, au fost receptivi la antrenamente, au înțeles ce vreau de la ei, au respectat indicațiile mele și au transpus în mare parte, în teren, ceea ce am făcut la ședințele de pregătire.
Sunt convins că împreună cu acești minunați copii putem avea rezultate mai bune în viitor, dar este nevoie de foarte multă muncă și sacrificii la antrenamente. Sunt mulțumit în mare parte de evoluția lor și mă bucur că se văd rezultatele muncii mele. Le mulțumesc copiilor, părinților și nu în ultimul rând conducerii CSM Târgu Jiu, directorului Robert Bălăeț și domnului primar Marcel Romanescu pentru condițiile oferite. Sper ca în viitorul apropiat această grupă să fie la cel mai înalt nivel. Forța CSM Târgu Jiu!”
LOT CSM TÂRGU JIU JUNIORI E: Mario Zăstran, Luca Dragomir, Albert Șuvar, Ionuț Stanciu, Alexandru Găman, Ionuț Popescu, Gill Balint, Patrick Ularu, Bogdan Catană, Dragoș Bunea, David Dumitrescu, Daniel Cocheci, Eduard Zlate, Marius Pătru, Andrei Lăutaru, Raul Grindeanu. Antrenor: Adrian Popescu.