Social

Junioarele de la CSM Târgu-Jiu, în primele 8 echipe din ţară

Sportul începe să aibă viitor la Târgu-Jiu. Junioarele de la echipa de handbal a Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu (CSM) s-au calificat la turneul final, acestea ajungând între cele mai bune 8 echipe din ţară. Tinerele de la CSM au disputat la Târgu-Jiu 5 meciuri, din care au reuşit tot atâtea victorii, clasându-se pe primul loc. 

"După doi ani de la naşterea acestui club, aceste copile cu care am plecat la drum, prima generaţie a CSM-ului, se pare că au dat satisfacţie şi ne-am calificat în primele 8 echipe ale ţării. Este o generaţie bună care a muncit foarte mult şi chiar merită să ajungă acolo. Obiectivul nostru principal este creşterea acestor copile şi promovarea lor către prima echipă. Este o performanţă deosebită, ţinând cont că s-au desfăşurat meciuri zi de zi, sunt totuşi copile de 13-14 ani, dar au dus turneul cum trebuie", a spus Robert Bălăeț, director CSM Târgu-Jiu. 

După un timp destul de scurt, echipele din cadrul CSM Târgu-Jiu fac performanţă, iar copiii şi tinerii din judeţul Gorj au un loc unde pot practica sportul de performanţă, fie că vorbim de handbal, baschet, box sau atletism.

Vizualizări: 1,470

Alte articole din Social:

Citește și: