Ultima oră

Judecătorii atacă la CCR reforma pensiilor speciale

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi să atace la Curtea Constituțională legea privind reforma pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, adoptate de Parlament cu o zi în urmă, conform unor surse judiciare.

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, contestat de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectul de lege a suferit modificări față de varianta asumată de guvern și convenită cu oficialii europeni. Mai exact, parlamentarii PSD și PNL au introdus derogări și excepții care amână aplicarea reformei în următorii 5 ani și prelungește eliminarea pensiilor speciale pe o perioadă de 20 de ani.

Parlamentarii PSD și PNL au modificat în comisiile de specialitate proiectul de lege care reglementează statutul pensiilor speciale față de varianta prezentată de Guvern. Astfel, potrivit noilor modificări procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.

Mai exact, modificarea instituie o perioadă de grație de cinci ani pentru pensionarii speciali.

De aceleași condiții de pensionare prevăzute de legile în vigoare acum beneficiază și celelalte categorii de pensionari speciali și pensionarii militari, în următorii cinci ani.

 

 

Vizualizări: 1,501

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: