Social
Jandarmi din Dolj, trimiși să ajute forțele de ordine din Gorj
Mii de enoriași vor fi de Paște la mânăstirile din Gorj, astfel că autoritățile au luat măsuri speciale în vederea asigurării ordinii publice. Un număr de 20 de jandarmi, delegaţi de Inspectoratul de Jandarmi din Craiova, vor fi prezenţi la Gorj cu ocazia sărbătorilor pascale, aceştia asigurându-se că distanțarea socială va fi respectată.
"Avem delegaţi din partea Inspectoratului de Jandarmi din Craiova un număr de 20 de jandarmi, aceştia ne vor ajuta pentru a fi siguri că măsurile concrete pentru aceste sărbători şi distanțarea socială vor fi respectate de cetăţeni", a declarat Răducan Morega, prefect de Gorj.
Acesta spune că a discutat şi cu preoţii care au fost de acord cu măsurile impuse, fiind vorba în primul rând de distanțarea socială şi purtatul măştii în lăcaşele de cult. "Am avut o şedinţă unde am stabilit aceste măsuri. Ele vizează distanțarea socială, purtatul măştii şi o responsabilitate a clericilor în interiorul bisericii. Reprezentanţii bisericii au fost de acord cu aceste măsuri şi sperăm ca lucrurile să se desfăşurare într-un cadru normal", a declarat Răducan Morega.
Sute de jandarmi din Gorj, dar și sute de polițiști vor fi la datorie în noaptea de Înviere. Va fi prima noapte în care se va putea circula, după multe luni de restricții.