Politică
Jaf din banul public și administrație în detrimentul cetățenilor
Dan Pop, consilier local din partea ADN la Plopșoru, s-a arătat indignat de atitudinea celorlalți membri ai consiliului, în urma unei propuneri pentru acordarea unor burse de merit mărite pentru elevi. Acesta a postat pe facebook detaliile ultimei ședințe de consiliu local, criticând atât atitudinea primarului PSD, cât și lipsa de reacție, ba chiar complicitatea lui Gabriel Nanu, consilier local PNL, fost candidat la fotoliul de primar.
La ultima ședință a consiliului local, singurul proiect de hotărâre pe ordinea de zi a fost proiectul privind acordarea de burse școlare pentru elevii de la cursurile cu frecvență din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2020-2021.
Primarul din Plopșoru, Petre Grigorie, a venit cu propunerea de a se acorda 56 de burse, la propunerea Consiliului de administrație al școlii, în cuantum de 100 de lei, acesta fiind și cuantumul minim prevăzut de lege. Consilierul local din partea Alternativei pentru Demnitate Națională, Dan Pop, argumentând prin faptul că bugetul local din anul curent este unul foarte mare, a cerut ca elevii merituoși din Plopșoru să primească suma de 300 de lei.
Surprize, surprize, ca la telenovele, în apărarea primarului PSD a sărit tocmai fostul său contracandidat la fotoliul de primar, actual consilier local din parte PNL, Gabriel Nanu. Acesta i-ar fi reproșat lui Pop că trebuiesc identificate sursele bugetare. Propunerea consilierului ADN nu a fost agreată de niciun alt consilier local.
"Având în vedere că bugetul local este unul imens anul acesta, de 230 de miliarde lei vechi, am solicitat ca bursele să fie în sumă de 300 de lei, propunere care nu a fost agreată de nici un consilier din cadrul Consiliului local Plopșoru. Domnul Nanu a intervenit și a vorbit despre identificarea surselor bugetare", a spus Dan Pop.
Pop spune că există suficienți bani pentru acordarea acestor sume, exemplificând și câteva practici prin care banii primăriei sunt sifonați, în loc să fie atribuiți pentru lucruri benefice, precum bursele elevilor. Există date concrete în acest sens, la bază stând rapoartele de control ale Curții de Conturi. Din păcate, aceste rapoarte stau pitite prin sertare, nefiind puse în executare. Se așteaptă data prescrierii.
"1. Banii încasați ilegal de către domnul primar și cei 5 angajați ai primăriei, în valoare de 1,6 miliarde lei, care nu s-au recuperat nici până în prezent, deși legea și Curtea de Conturi i-au obligat să returneze banii.
2. Banii cu care se cumpără agende și calendare de sărbători, circa 500 de milioane lei vechi.
Acestea ar fi unele din multele posibilități de finanțare pentru bursele școlare", se mai arată în postarea lui Dan Pop.
Dan Pop îl acuză pe primarul Grigorie și de faptul că încasează bani de la cetățeni din amenzi care sunt prescrise, fiind mai vechi de 5 ani. Consilierul local atrage atenția asupra faptului că cetățenii ar putea să își recupereze sumele în instanță, cerând anularea amenzilor.
Dan Pop se mai arată dezamăgit și de activitatea pe care consiliul local o are, spunând că, la majoritatea ședințelor, pe ordinea de zi se regăsește doar câte un singur proiect de hotărâre. "Mergem să facem prezența și să încasăm niște bani nemeritați. 27 de minute ține ședința, apoi unii se duc și stau două ore pe la restaurante, pe bani publici", a mai adăugat acesta.
În încheiere, Dan Pop a ținut să-i reamintească și criza gunoaielor la care este supusă comuna, o criză care a fost rezolvată în restul județului, comuna Plopșoru rămânând codașă și pe acest segment.
"Ca să închei... în toate comunele s-au ridicat gunoaiele menajere, primarii găsind într-un final o soluție. Dumneavoastră nu puteți? Vă ofer eu o soluție care vă poate salva de neputința dumneavoastră... DEMISIA!" a încheiat Dan Pop.