pamFLEȚI
Iulian Popescu simulează un mesaj “dur” pentru un ministru liberal
În goana continuă după imagine, Iulian Popescu, își dă din nou cu stângul în dreptul. Invitat la o emisiune radio, ”săgeata” lui Iordache a lansat un atac direct chiar la adresa Ministrului Culturii, Raluca Turcan, membru marcant al PNL. Întrebat despre operele lui Brâncuși și despre modul în care pot să fie promovate, Iulică i-a cerut Ralucăi Turcan să se activeze în această privință.
„Haideți să discutăm și cu ministerul, dar apoi, ne întoarcem și le luăm la rând că pornim mai multe fire ale discuției și nu tragem nicio concluzie. (...)Ce să vină Ministrul Culturii și să zică că și-a adus aminte de operele lui Brâncuși? Ar trebui și asta, poate să se activeze anumite structuri”, a spus Iulian Popescu. A spus, bine spus, că de înțeles ceva din toată molfăiala asta…nu a înțeles nimeni.
În altă ordine de idei, Iulian Popescu putea să se activeze și el când făcea parte din cabinetul premierului Cîțu, dar atunci era mai pudel și nu avea atât de mult sânge în ”oo”. Se pare că, după ce l-a trădat Vîlceanu, Popescu s-a maturizat politic și a dat bacalaureatul ca șef de Prefectură. Bineînțeles, dacă ne uităm la deciziile lui și ale magistraților, doar Iulică a pierdut, ca de obicei.