Social
ISU, după potopul de la Tismana: Nu sunt locuințe în pericol
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj susține că nu au fost locuințe în pericol să fie inundate la Tismana. Asta după ce primarul Remetea a publicat fotografii cu străzile inundate și cu mesajul: “Dragi prieteni, satul Sohodol este calamitat. Avem nevoie de voluntari și utilaje. Doamne ajută, Dumnezeu este mare”.
Ei bine, ISU a dat publicității fotografii de după retragerea apelor, cu mesajul: “În urma postărilor apărute pe rețelele de socializare, instituția noastră a direcționat echipajele Gărzii de Intervenție Tismana în satul Sohodol, constatând că nu sunt locuințe în pericol din cauza vremii. Colegii noștri au intervenit pentru curățarea șanțurilor pentru a facilita scurgerea apei pluviale și au oferit ajutor pentru curățarea resturilor aduse de apă”.