Actualitate
IPJ Gorj caută șef
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a scos la concurs postul de șef Serviciul Logistic.
Candidații trebuie să fie ofițeri de poliție cu studii superioare de lungă durată în domeniul juridic/ economic/ inginerești sau studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) în domeniul fundamental științe sociale, ramura de știință științe juridice/ economice/ științe militare, informații și ordine publică sau în domeniul fundamental științe inginerești.
De asemenea, sunt necesare studii postuniversitare sau studii universitare de master în domeniul management sauspecialitatea studiilor funcției de bază.
Postul impune o vechime în muncă de cel puțin șapte ani și autorizație de acces la informații clasificate nivel „STRICT SECRET” și să asigure protecția tuturor documentelor clasificate gestionate.
Înscrierea se realizează, până la data de 31.08.2023 (pe data de 31.08.2023 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail [email protected]).
Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale și va avea loc pe 21 septembrie.