Politică
Ion Stamatoiu, învestit în funcția de primar. Ce mesaj i-a transmis echipa sa
Va conduce primăria încă patru ani! Ion Stamatoiu, primarul localității Scoarța este a fost învestit în funcție. Alături de el și-au primit mandatele și consilierii locali. Stamatoiu este unul dintre primarii cu cea mai mare experiență în administrația locală, iar asta s-a reflectat și în proiectele implementate în comună.
Ceremonia de învestire a avut loc, așa cum era firesc, în sediul Primăriei Scoarța, iar pe lângă angajații din administrația locală, au fost prezenți și oficialități ale județului Gorj.
„Ion Grigore Stamatoiu, primarul comunei Scoarța aflat la al patrulea mandat, unul de viceprimar si trei de primar, a dovedit că știe cum să dezvolte de la an la an localitatea pe care a condus-o și o va conduce în următorii patru ani, iar noi avem toată încrederea că va rezolva cu responsabilitate problemele comunității și va asigura dezvoltarea localității prin implementarea proiectelor aflate în derulare și accesarea de noi fonduri necesare pentru dezvoltarea infrastructurii și a utilităților.
La ceremoniile de învestire ne-au fost alături reprezentanți ai Instituției Prefectului, domnul subprefect Șerban Predescu și domnul Constantin Cătălin Mischie.
Cu această ocazie, domnul primar a ținut să mulțumească domnilor consilieri care și-au încheiat mandatul pentru colaborarea și susținerea de care au dat dovadă și a felicitat noii consilieri urându-le succes în activitate. Mult succes și multă putere de muncă, domnule primar!”, este mesajul transmis de reprezentanții Primăriei Scoarța.
Ion Stamatoiu a câștigat un nou mandat de primar, în comuna Scoarța, pe listele Partidului Social Democrat.