Actualitate
Investitori străini, interesați de grupul de la Ișalnița
Complexul Energetic Oltenia caută parteneri pentru a realiza grupul pe gaze de la Ișalnița. La prima selecție, deși au fost firme interesate care au luat caietul de sarcini, nimeni nu a depus o ofertă concretă, suma de investit fiind destul de mare.
Acum firmele interesate au termen până la data de 26 septembrie să depună oferte. Sunt deja investitori care s-au arătat interesați, inclusiv din străinătate, după cum a precizat conducerea companiei.
Proiectul vizat de procedura de selecție este constituire SPV privind construcția unei centrale cu ciclu combinat pe gaz natural de 850 MW la Ișalnița, care va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8, ambele de 315 MW pe lignit.
Pentru grupul pe gaze de la Turceni a fost constituit o firmă de tip SPV cu Tinmar Energy, iar pentru cele opt parcuri fotovoltaice cu Tinmar Energy și OMV Petrom.
Proiectul de la Ișalnița va beneficia de finanțare din Fondul de Modernizare pentru 50% din sumă, banii fiind nerambursabili. Pentru implementarea Proiectului, se va înființa o societate cu capital mixt de tip „Special Purpose Vehicle” (SPV), persoană juridică română, la care CE Oltenia va contribui cu aport în natură (prin operațiunile de aportare agreate), iar investitorul selectat va contribui cu aport în numerar.