Social
Investește peste 2 milioane de lei într-un nou centru comunitar de zi

Comuna gorjeană Țînțăreni a atribuit contractul pentru execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Înființare și dotare centru comunitar de zi – O șansă pentru Fiecare”.
Valoarea totală a contractului se ridică la 2.177.840 lei, iar firma câștigătoare este ZAROM DESIGN.
Proiectul presupune construirea unui nou corp de clădire pe un teren de 5431 mp, aflat în domeniul public al comunei și administrat de Consiliul Local Țînțăreni. Clădirea va respecta standardele actuale și va fi complet dotată cu toate utilitățile necesare: apă, canalizare, gaze naturale, instalații electrice și încălzire centrală.
Noua construcție va avea o structură clasică din zidărie confinată și beton armat, cu o șarpantă din lemn de brad și acoperiș din țiglă. Proiectul este parte a eforturilor administrației locale de a oferi sprijin social și acces la servicii esențiale pentru membrii vulnerabili ai comunității.
Lucrările sunt așteptate să înceapă în perioada următoare, după finalizarea procedurilor administrative.
Vizualizări: 577