Social

Interes mare pentru programul „Casa Verde”

Peste 250 de companii specializate în instalarea de panouri fotovoltaice s-au înscris până în acest moment în noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, ce va demara pentru persoanele fizice pe data de 19 mai, cu etapa de înscriere în platforma informatică.

„Avem un buget fără precedent, un buget de două miliarde de lei pentru acest program, un buget care ne permite în primă fază alocarea a cel puţin 75.000 de de finanţări pentru 75.000 de gospodării. După care, anul acesta, pentru prima dată asigurăm finanţare pentru asociaţiile, ONG-urile, fundaţiile care prestează servicii sociale. De asemenea, parohiile vor putea aplica pe câte un sistem fotovoltaic”, a anunțat ministrul Mediului.

În plus, nu va mai fi nevoie de liste preliminare întocmite de către instalatori, cum se întâmpla în anii anteriori.

Sesiunea de finanţare destinată persoanelor fizice se va desfăşura până pe 26 iunie, la miezul nopţii.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.

Vizualizări: 627

Alte articole din Social:

Citește și: