Actualitate

Întâlniri cu minerii și energeticienii la Severin!

Continuă întâlnire dintre casele de avocatură și minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Federația Națională a Muncii a anunțat că în zilele de 23, 25 și 26 ianurie, vor avea loc astfel de întrevederi cu foștii și actualii angajați ai companiei energetice în județul vecin. Și de această dată, problema pe care o vor aborda cele două părți se referă la pensiile mici pe care le au oamenii. Cei care vor participa la această întrevedere trebuie să vină cu o copie după carte de muncă, decizia de pensionare, carte de identitate și adeverințe cu câștigurile obținute. La discuții sunt invitați să participe mineri și energeticieni de la CET Halânga. 

Procese în instanță

Câteva mii de procese se află pe rolul instanțelor de judecată. Actualii sau foștii angajați ai Complexului Energetic Oltenia au recurs la această metodă după ce le-au fost respinse dosarele de pensionare sau au primit pensii mai mici decât se așteptau. În cele mai multe cazuri, angajații și pensionarii au avut câștig de cauză în instanță, iar CE Oltenia a fost obligat să plătească și cheltuielile de judecată.

 

Vizualizări: 2,360

Alte articole din Actualitate:

Citește și: