Eveniment
Instructor auto, băut la volan
Un bărbat de 60 de ani din comuna Polovragi, județul Gorj, a fost condamnat vineri de Judecătoria Novaci, pentru că s-a urcat băut la volan, instructor auto fiind.
Era 8 iunie 2018, puțin înainte de ora 8.00 dimineața, când polițiștii au tras pe dreapta autoturismul marca Dacia Logan, având însemnele distinctive cu inscripția ȘCOALA, autovehicul ce se deplasa către intersecția D.N.67 Polovragi.
Instructorul auto, aflat pe scaunul din dreapta, era băut bine, având 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cursanul nu consumase băuturi alcoolice. La spital, instructorul autor a avut o alcoolemie de l,26 g‰ alcool în sânge la prima probă și o alcoolemie de l,06 g‰ alcool în sânge la a doua probă.
“Conform raportului de expertiză Medico Legală de Recalculare a Alcoolemiei Nr. 1521 din 18.12.2019, s-a stabilit faptul că, la data de 08.06.2019, ora 07:50, inculpatul (...) avea o alcoolemie de 1,53 g‰”, se arată în rechizitoriu.
Bărbatul a recunoscut că a băut în ziua precedentă, dar nu a putut să își explice de ce avea alcoolemia așa mare. “Inculpatul a susținut că a consumat alcool în ziua de 07.06.2019, în intervalul orar 14:00-20:00, perioadă în care a consumat aproximativ 200 ml țuică de casă și 300 ml vin, iar cu privire la consumul de alimente, inculpatul a precizat că în același interval de timp a mâncat friptură de porc și salată verde cu oțet, însă a luat și medicamente seara și dimineața deoarece are probleme de sănătate. Inculpatul a mai susținut că nu își explică nivelul mare al alcoolemiei rezultate în urma calculului retroactiv, respectiv 1,53 g‰, în condițiile în care nu mai consumase alcool din data de 07.06.2019, orele 20:00”, se arată în documentul de la instanță.
Bărbatul de 60 de ani a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare, cu suspendare. Sentința aplicată de Judecătoria Novaci pe 5 noiembrie nu este definitivă.