Eveniment
Instituție publică, delapidată pentru un bolnav de cancer
Patru angajate ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara sunt judecate pentru o delapidare în valoare de peste 1 milion de lei. Una dintre inculpate este, și în prezent, contabilul șef al instituției.
Faptele au avut loc în perioada 2010-2013, dosarul penal a ajuns în instanță în luna iulie 2020, iar prima hotărâre a fost pronunțată pe data de 30 decembrie 2021. Toate cele patru femei au fost condamnate la pedepse cu închisoarea, cu suspendare și au fost obligate să plătească în solidar suma de peste 800.000 de lei. Hotărârea Judecătoriei Deva a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
În actul de sesizare, s-a reținut, în esență, că D. Larisa, în calitate de contabil în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara cu atribuții legate de întocmirea tuturor documentelor referitoare la plata drepturilor salariale pentru toți angajații, a consemnat aspecte necorespunzătoare realității atunci când a întocmit și a semnat 15 de state de plată lunare în cuprinsul cărora drepturile salariale stabilite pentru unii dintre angajați, nu reflectau adevărul, cu precădere în ceea ce privește solicitarea unor avansuri.
De asemenea, angajata a întocmit 41 de centralizatoare a statelor de plată lunare în cuprinsul cărora au fost notate sume diferite de ceea ce presupunea totalizarea sumelor înscrise în statele de plată ori care, deși reflectau sumele înscrise în statele de plată, denaturau adevărul, urmare a falsificării statelor.
Ulterior, a folosit aceste documente pentru a se solicita sume de bani de la Administrația Națională Apele Române mai mari decât cele necesare acoperirii fondului real de salarii, iar la momentul transmiterii borderourilor de plată către unitățile bancare din care erau alimentate conturile personale ale angajaților a dispus virarea, timp de 45 de luni, a excedentului financiar în contul personal.
O parte din bani au fost virați în contul unui șofer, precum și în conturile altor persoane care aveau cunoștință despre activitatea acesteia însușindu-și personal, în acest mod, suma totală de 848.153 lei.
Celelalte patru femei, contabila șefă S. Emilia și angajatele L. Ofelia, P. Marina și M. Constanța, sunt acuzate că au sprijinit-o pe D. Larisa și au primit sume de bani în conturile personale, prejudiciul reținut în cazul acestora fiind de circa 230.000 de lei. Femeile au recunoscut faptele și, astfel, au primit pedepse reduse față de cele prevăzute de lege. Anchetatorii au constatat că delapidarea banilor era posibilă în condițiile în care instituția nu avea un sistem informatic de contabilitate. Un astfel de sistem a fost introdus abia după descoperirea fraudei.
”Volumul de muncă al persoanelor care asigurau auditul intern în cadrul administrației nu le-a permis acestora decât efectuarea unor controale tematice, aleatorii, superficiale, pe baza documentelor puse la dispoziție chiar de către angajații verificați, necesarul aferent fondului de salarii se stabilea doar în baza centralizatoarelor întocmite și transmise de la nivelul sistemelor regionale de gospodărire a apelor, fără a fi însoțite de documente justificative și de asemenea, la nivelul persoanei vătămate nu exista obligația de a întocmi și de a preda fluturași de salariu angajaților”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.
D. Larisa a declarat că a delapidat banii pentru că partenerul ei de la vremea respectivă era bolnav de cancer și avea nevoie de sume considerabile pentru tratament. ”La data de 29 noiembrie 2016, cu ocazia audierii în calitate de suspect, numita D. L. a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, arătând că a procedat în maniera ilicită întrucât se afla într-o situație familială disperată cauzată de diagnosticarea partenerului său de viață cu cancer, ceea ce a determinat și efectuarea unor cheltuielile foarte mari, reprezentând contravaloarea diverselor tratamente”, se mai susține în document.
Inițial, sumele lunare virate pe card au fost între 2.000 și 3.000 de lei, apoi au crescut la valori cuprinse între 4.000 și 5.000 de lei. Judecătoria Deva a hotărât condamnarea inculpatei D. Larisa la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de 4 ani. Ș. Emilia a primit 1 an și 2 luni cu suspendare, iar L. Ofelia - 8 luni, tot cu suspendare, sub supraveghere. P. Marina a fost condamnată la 6 luni, iar M. Constanța - la 10 luni, ambele pedepse fiind, de asemenea, suspendate.
Instanța a scăzut banii achitați deja de către femei în contul instituției, dar le-a obligat să achite, în solidar, suma de 858.125,60 de lei.