Social
Inspectorii DVS Gorj, în control la târgul de la Polovragi. Amenzi!
Patru amenzi au aplicat în ultima săptămână inspectorii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj, în urma unor controale, în valoare totală de 12.160 lei.
Trei persoane fizice prezente la târgul săptămânal de la Polovragi au fost amendate cu câte 720 de lei, ”pentru transportul animalelor cu mijloace fără documente sanitare veterinare prevăzute de legislația în vigoare”, conform DSV Gorj.
Cea mai mare sancțiune contravențională, de 10.000 lei, a fost aplicată la un magazin alimentar din Fărcășești. Inspectorii sanitari au găsit în timpul verificărilor mai multe conserve care nu erau etichetate corespunzător.