Actualitate

INFP: Cutremurele vor continua

Experții monitorizează activitatea seismică din Gorj și Arad. Directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, a spus că vor fi în continuare cutremure în aceste zone.

"Activitatea în zona Gorj continuă cu replici, cutremure mici și cutremure până în magnitudine trei, trei și ceva, care nu se simt, dar probabil în timp activitatea va scădea până când iar o perioadă nu vor mai fi cutremure.

Institutul își axează atenția pe anumite zone ale țării, în principal ne-am axat pe zona Vrancea, dar strategia a fost ca să acoperim în totalitate zonele teritoriului național cu stații seismice.

De când am acoperit acest teritoriu cu stații seismice, cu anumite spațieri între stații, s-a constatat acum că ne mai trebuie echipamente să le instalăm în zonele seismice mici, cum ar fi Târgu Jiu, cum ar fi Arad, poate Făgărașul.

Acolo am avea nevoie de niște investiții în aparatură, pentru că ce am achiziționat până acum am achiziţionat din proiecte și din alte relații cu partenerii externi”, a declarat directorul INFP, Constantin Ionescu, sâmbătă, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.

Vizualizări: 1,178

Alte articole din Actualitate:

Citește și: