Actualitate
Încrezători că vor obține venituri mai mari pentru mineri

Sindicatele din minerit sunt optimiste. Cred că minerii și energeticienii vor fi exceptați de la prevederile ordonanței trenuleț și că vor reuși să obțină venituri mai mari pentru salariații Complexului Energetic Oltenia. În această primăvară, se va încheia un nou act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, iar sindicaliștii au cerut creșteri de salarii.
Jan Popescu, de la Sindicatul Mine Energie Oltenia, a declarat că oamenii din producție merită salarii mai mari mai ales ținând cont de condițiile grele în care lucrează în special în această perioadă.
„Sunt convins că vom fi exeptați pentru că mandatul nostru este de a negocia un act adițional pentru a crește veniturile colegilor noștri mineri și energeticieni pentru că munca e grea, activitatea în minerit și în termocentrală este grea și periculoasă. Vedem vremea capricioasă cum a pus stăpânire pe țară și pentru munca pe care minerii și energeticienii noștri o desfășoară acum în cariere și termocentrale trebuie să fie plătită la justa valoare și eu am încredere că vom negocia un act adițional așa cum prevede legislația și va aduce noi creșteri de venituri chiar dacă ordonanța trenuleț calcă în picioare toate prevederile legislative”, a declarat la Radio Infinit Jan Popescu.
Sindicalistul se declară optimist. Crede că sindicatele vor convinge Directoratul să pună bani la salariul minerilor și energeticienilor la următoarele negocieri.
„Am rezolvat tichetele de masă. Foarte mulți colegi erau sceptici la capitolul salarizare pentru că ordonanța spunea că nu se poate majora fondul de salarii. Ne-am luat salariile cum am avut și am negociat. Prețurile au crescut și trebuie să obținem acea majorare salarială pentru colegii noștri mineri și energeticieni”, a mai spus sindicalistul.
Vizualizări: 1,116