Actualitate
Incredibil! Energia a ajuns la 1.202 lei/MWh
Energia a fost tranzacționată pe Piața Zilei Următoare la prețul de 1.202 de lei/MWh, preț valabil marți, 21 septembrie, de la ora 20.00. Este cel mai mare preț licitat vreodată.
Complexul Energetic Oltenia, care este cel mai scump producător român, produce un megawatt cu 510 lei, aici incluzând și certificatul de carbon, tranzacționat în această perioadă cu 60 de euro.
În aceste condiții, profiturile care vor fi înregistrate în acest an de producătorii din energie vor fi uriașe. Intermediarii ar putea avea unele probleme, pentru că mulți au avut contractată energia la tarife mai mici, dar în final afectați vor fi consumatorii finali, care ar putea avea la iarnă facturi duble sau chiar triple față de iarna trecută.