pamFLEȚI
Închiderea mineritului e respectată la virgulă. Investițiile, la Sfântul Așteaptă!
Planul de restructurare aprobat pentru Complexul Energetic Oltenia e respectat la virgulă. Dar când ne uităm spre capitolul investiții, ne dă cu virgulă. În acest an, ar trebui să vorbim despre parcuri fotovoltaice funcționale, iar, de la anul, de un grup pe gaze naturale. Însă, în teren, nu s-a mișcat nici un pai. Probabil nu și-au împărțit "jumara" cum trebuie și încă se trage de timp. Grea misiune și să încasezi parandărătul în timpurile ăstea. Glumesc. Nu se mai cară cu geanta, au trecut la monede virtuale. Sîc!
Revenind, măsurile care privesc închiderea de capacități sunt bifate una după alta. După grupul 8 de la Ișalnița și grupul 3 de la Turceni, externalizarea SE Craiova, a venit și rândul ca singurul grup care mai funcționa la Ișalnița să fie trecut în rezervă. Adică să fie folosit când va mai fi nevoie. Dacă va mai fi nevoie.
Ne uităm și la planuri, la investițiile anunțate pentru înlocuirea energiei pe cărbune. Din 2024, adică din acest an, ar trebui să avem patru parcuri fotovoltaice funcționale la Rovinari, Turceni, Pinoasa și Bohorelu. De la anul, ar trebui să fie gata grupul pe gaz de la Turceni. Investiții anunțate cu surle și trâmbițe, care se ridică la aproape 600 de milioane de euro.
Investițiile se mișcă greu pentru că nu au început lucrările undeva. Compania e tot la stadiul de birocrație. Însă închiderile se respectă cu sfințenie, iar cam toate gurile mari din companie tac.
La Ișalnița, mai funcționa un grup. Nu o să mai iasă fum. „De la 1 ianuarie, Termocentrala Ișalnița e în program de rezervă. Va funcționa când va fi nevoie sau dacă va mai fi nevoie. Să treacă iarna. Vom funcționa lunile acestea de iarnă. Mai e ceva cărbune prin depozit. Nu vorbim nici de un megawatt ori un panou din parcul fotovoltaic și eu cred că după anul acesta electoral va veni marea închidere și se va tăia în carne vie. Acum probabil că le e frică și de iarna asta, însă după asta mi-e teamă de ce e mai urât”, a declarat sindicalistul Nicușor Văduva.
Puțini sindicaliști se mai gândesc și la salariații pe care ar trebui să-i reprezinte, oameni care riscă să rămână pe drumuri. „Nu se pune deloc accent pentru prelungirea acestor capacități pe cărbune. Acest program de restructurare se respectă la virgulă și îngrijorarea mea e că o să dispară câteva sute sau mii de locuri de muncă, iar noi, ca salariați, nu o să avem nicio protecție socială. Unii colegi stau cu gura căscată la unii sindicaliști oportuniști care stau cu pensia în buzunar și cu afaceri în termocentrală”, a mai afirmat energeticianul.
Tot în programul care pune cruce mineritului, e scris că din 2026, toate grupurile pe cărbune vor trece în rezervă de capacitate. În doi ani, compania va mai rămâne cu 4.500 de salariați. Despre intervențiile tardive ale liderilor de sindicat am tot spus. Asumarea prin PNRR a "legii decarbonarii" și ulterior a unor termene de închidere imbecile, au dus la o situație fără ieșire. Cum termenul de renegociere nu le sună cunoscut celor de la Ministerul Energiei...e limpede că strategia de subminare a sistemului energetic național merge spre punctul final. În tot acest timp asistăm la gargară...multă gargară!