Social
Începe modernizarea iluminatului public în Târgu-Jiu
Iluminatul public din municipiul Târgu-Jiu va intra în modernizare, urmand să fie pe bază de LED. Acest tip de iluminat va reduce şi costul consumului de energie cu cel puţin 40%, după cum spune primarul Marcel Romanescu. Iuminatul va fi modernizat pe principalele artere ale municipiului, urmând ca acest proiect să se extindă şi să fie modernizat şi iluminatul din cartiere.
"Licitaţia pentru acest proiect este finalizată. Noi am primit deja proiectul. Societatea care a câştigat licitaţia pentru proiectare va face şi execuţia, a fost o licitaţie de proiectare cu execuţie. Urmează să se dea ordinul de începere pentru realizarea iluminatului pentru cei 27 de km de iluminat pe bază de leduri. Este vorba de o arhitectură modernă, trecem de la vechile lămpi la un iluminat pe bază de leduri. Mai mult decât atât, diminuăm costurile cu cel puţin 40%. În princapal ne raportăm la principalele artere din municipiu. Ulterior vrem să extindem acest proiect şi să modernizăm iluminatul şi în cartiere", a declarat Marcel Romanescu.
Acest proiect de modernizare are un termen de 24 de luni, la sfârşitul anului 2022 trebuind să fie finalizat. Costul de anul trecut pentru iluminatul public a fost de un milion de euro.