Social
Incendiu la Spitalul Suceava, zeci de bebeluși evacuați
În noaptea de miercuri spre joi a avut loc un incendiu la Spitalul Județean de Urgență Suceava, fiind activat Planul Roșu de intervenție.
Pe parcursul intervenției au fost evacuați, de către pompierii militari și de către personalul de pe locul de muncă, 329 de pacienți, dintre care, 102 copii (57 nou-născuți).
Pacienții au fost evacuați pe secțiile de la etajele inferioare și în Unitatea de Primiri Urgențe. Aceștia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicații cu fum și gaze toxice.
Incendiul a fost localizat la ora 00.42, iar stingerea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, a declarat că flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul IV al spitalului unde este secția de Obstetrică-Ginecologie.
Incendiul a fost lichidat și nu au fost înregistrate victime. Potrivit ISU au fost evacuați mai mulți pacienți din spital.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat toate forțele și mijloacele de la Detașamentul municipiului Suceava plus alte forțe și mijloace de la celelalte subunități din județ.
Cauza incendiului este în curs de stabilire.