Eveniment
Incendiu la Bălești, victimă cu arsuri grave
Pompierii gorjeni au intervenit luni dimineața pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Bălești, satul Tămășești.
Un bărbat de 65 de ani a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Acesta a primit ajutor specializat la fața locului și apoi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Tg-Jiu.
În incendiu au ars mai multe bunuri. Prima ipoteză este că focul a pornit de la o țigară aprinsă, lăsată la întâmplare.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum și o ambulanță din cadrul SAJ Gorj, echipajele de interventie constatând că incendiul se manifesta la una dintre încăperile construcției.