Social
Încă un sud-american la FC U Craiova!
Formația olteană patronată de Adrian Mititelu a transferat un fundaș dreapta argentinian, fost jucător la echipe precum Tigre și Newell's Old Boys în CV.
FC U Craiova îi face pe plac noului antrenor Joao Janeiro și a mai transferat un jucător sud-american. După Juan Bauza și Yassine Bahassa, Adrian Mititelu l-a transferat pe Gabriel Compagnucci, fundaș dreapta din prima ligă a Argentinei.
„Oltenii s-au înțeles pentru transferul fundașului dreapta argentinian Gabriel Compagnucci în vârstă de 31 de ani ce poate evolua și ca extremă pe același flanc. Legitimat la Club Atletico Belgrano, locul 8 în prima ligă a Argentinei, Compagnucci a fost cumpărat de FC U Craiova pentru mai puțin de 200.000 de euro și urmează să se alăture echipei în scurt timp”, au anunțat cei de la ProSport.
Fundașul de bandă are un CV interesant, iar în ultimele sezoane a evoluat la două cluburi importante din America Sud, Newell’s Old Boys și Tigre, la cea din urmă fiind coleg cu Mateo Retegui, atacant în naționala Italiei.