Actualitate

Încă un proces pierdut de polițiștii locali din Târgu Jiu

Mai mulți polițiști locali din Târgu Jiu au cerut în instanță anularea hotărârii de consiliu local prin care a fost aprobată o nouă organigramă, care a desființat mai multe posturi de șefi. Tribunalul Gorj le-a respins cererea, așa cum s-a întâmplat și în ziua precedentă cu o solicitare a Sindicatului Polițiștilor Locali, care spera să obțină măcar suspendarea hotărării.

Judecătorii nu au fost de acord nici cu suspendarea, nici cu anularea hotărârii de consiliu, astfel că noua organigramă va intra în vigoare la începutul lunii mai. Mai multe insituții din subordinea primăriei și-au pierdut personalitatea juridică, iar prin reorganizarea acestora primăriva va economisi un milion de euro, după cum spunea primarul Marcel Romanescu. 

Polițiștii locali care au cerut anularea noii organigrame și au pierdut procesul sunt Stelian Mihu, Daniel Florănescu, Dumitru Dragotă, Grigore Tomescu, Lucian Măruță, Constantin Buică, Doru Rotescu și Maria Lăpădat. “Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii nr. 77/22.01.2021, emisă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată la data de 28.04.2021, la Tribunalul Gorj, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în minuta publicată pe portalul instanțelor de judecată..

Vizualizări: 2,216

Alte articole din Actualitate:

Citește și: