Actualitate
Încă un an pierdut pentru grupul pe gaze de la Turceni. Cine este de vină?
Vă spuneam încă din 2020, de când a apărut un prim rezumat al planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, că realizarea până în 2026 a două grupuri pe gaze este o poveste. Atunci nu credeam că poate fi realizată o astfel de investiție în șase ani, cu atât mai puțin pot crede acum că se poate face în cei patru ani rămași. În România durează cel puțin un an doar să faci caietul de sarcini pentru o investiție de așa amploare.
Ce s-a făcut din 2020 și până acum? Pe hârtie, a fost prinsă o finanțare din Fondul de Modernizare, pentru cele două grupuri pe gaze și pentru opt parcuri fotovoltaice. Dar, CE Oltenia este constrânsă să facă investițiile de acest tip cu parteneri privați, pe care nu i-a găsit încă. Complexul se câcâie de un an să constituie acele societăți de tip SpV și încă nu a reușit.
Realizarea unui grup pe gaze la Turceni părea să fie în fază avansată. În octombrie anul trecut, CE Oltenia a lansat invitații către firme private, să intre în parteneriat pentru realizarea celor două grupuri pe gaze și a opt parcuri fotovoltaice. În octombrie anul acesta am fost anunțați că parteneriatul pentru grupul pe gaze de la Turceni, pentru care fusese selectată acum câteva luni firma Tinmar, a fost respins de acționari. Un anunț sec, simplu, fără nicio justificare publică.
Să pierzi un an cu o procedură care nu a dus nicăieri, în condițiile în care ești contratimp, este foarte, foarte grav. Și tot săptămâna trecută am fost anunțați că a fost selectată firma Alro, pentru a face împreună cu CE Oltenia grupul pe gaze de la Ișalnița. O să negocieze și cu Alro câteva luni - un an, apoi o să se anunțe iar, sec, că acționarii au respins asocierea. Și va mai fi un an pierdut, fără vinovați.
Problema nu este doar că se pierde timp, că anul 2022 a trecut degeaba. Problema este că nu pot fi accesați banii din Fondul de Modernizare.
În luna ianuarie a acestui an, ministrul Energiei anunța pompos faptul că reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au aplicat pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a două proiecte pe gaz, şi anume construirea unei centrale electrice pe gaz natural de aproximativ 475 MW la Turceni şi construirea unei centrale electrice pe gaz natural de aproximativ 850 MW la Işalniţa, dar și pentru opt proiecte fotovoltaice.
Ce nu ne spun autoritățile este faptul că au loc două sesiuni pe an privind alocarea banilor din Fondul de Modernizare, iar CE Oltenia a ratat deja cele două sesiuni de anul trecut, iar anul acesta va putea intra cel mult cu cele patru parcuri fotovoltaice pe care trebuie să le facă în parteneriat cu OMV.
Dar, în ceea ce privește grupurile pe gaze, a ratat anii 2021 și 2022, pentru cel de la Turceni este probabil să rateze și 2023, câtă vreme trebuie să reia procedura, cu cel de la Ișalnița rămâne să vedem dacă acceptă acționarii parteneriatul cu Alro, dar parcă înclinăm să credem că nu, pentru că se dorește de către cineva de acolo, de sus, ca banii din Fondul de Modernizare să ajungă la niște privați care sunt prieteni cu cine trebuie.
Miza este uriașă, pentru că investițiile selectate ca prioritare sunt finanțate 100%, iar cele neprioritare, unde intră cele două grupuri pe gaze ale CE Oltenia, în proporție de 70%. Firme interesate să prindă acești bani sunt multe, acționarii CE Oltenia știu asta, dar nu pierd banii lor, așa că nu au stres.
CE Oltenia ar trebui să explice public de ce s-a pierdut atât de mult timp cu o negociere care nu a dus nicăieri pentru că, repetăm, totul este contratimp, banii din Fondul de Modernizare trebuie accesați și cheltuiți repede, nu sunt la dispoziție oricând.